Gen fără stereotipuri: dialog deschis cu studenții US Comrat
Pe 5 decembrie am organizat o întâlnire cu studenții de la Universitatea de Stat din Comrat. Am discutat despre egalitatea de gen și despre impactul stereotipurilor de gen asupra relațiilor sociale și nivelului de violență. Am prezentat o expunere despre gen ca și construcție socială, despre cum se deosebește acesta de sexul biologic și în ce mod rolurile impuse de societate limitează libertatea de alegere și exprimare atât a femeilor, cât și a bărbaților.
Împreună cu studenții am analizat modul în care stereotipurile de gen se formează prin educație, cultură și mass-media și felul în care acestea pot contribui la discriminare și violență. Printre stereotipurile frecvente, participanții au menționat astfel de afirmații precum: „bărbatul este cel care întreține familia”, „femeia este păstrătoarea căminului”, „bărbații nu trebuie să-și exprime emoțiile”, „femeia este obligată să își dorească copii”, „profesiile tehnice sunt doar pentru bărbați”.
Studenților li s-a propus să analizeze dacă astfel de afirmații se bazează pe fapte sau doar pe convingeri înrădăcinate și dacă ele limitează posibilitățile unei persoane.